AXA - revista de oceanografie ortodoxă

A+ A A-

12 Sonete

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

VOAL DE ZI

Prin unde mă răsfrâng în voalul zilei,

Pictura e adâncă - vadul morţii,

Iar strigătul din vis, ivirea roţii,

Aduce pentru noi sărutul milei.

 

De vreau să spun cine mă-ndeamnă-n oră,

Cu ce acopăr un minut trecut,

O să te chem, prietene tăcut,

În centrul dus-întors, din altă  horă.

 

Sunt îmbătări, sclipiri de cerc întins,

O flacără cu numele învins

Tot arde prin hotarul văzut ieri

Cenuşa cu natale primăveri

Şi paşii sub altar lăsaţi de fire,

Atragere, ascunsă amintire.

 

LUMINĂ CU LUMINĂ

Am vrut, adăugat la jocul verii

Ce ascundea robii în somn durute,

Să tac privirea inimii căzute

Din rodul prefăcut al primăverii.

 

Atunci, o stea mi-a altoit fiirea

Cu fulgerul care deschide cerul,

E noaptea de intrare în tunelul

Pierdut, fără sfârşit, uitând murirea.

 

O clipă arde glasurile oarbe,

Lumina cu lumină-n vis se soarbe,

Prin ceaţa primă bântuie himere,

 

Tot ce e rău e-n alte atmosfere,

Numai clipirea naşte lumea nouă –

Două făclii îngemănate-n rouă.

 

DOUĂ

Ca dus de ape noaptea grav călcat-am

În urme vaste, gândului ştiinţă

Şi ochiul rece că e cu putinţă

A nu privi când gheaţa sărutat-am.

 

Nu mă îneacă ce-i rămas din floare

Când tot parfumul doarme somnuri ude

Alături de uitări ca foste rude

Trăind cu alte vieţi o altă boare.

 

Alerg între memorii a plecare

Şi nu mai las în timp nicio prinsoare

Să scape fără un sărut de sânge

 

Alăturat de firul care frânge

Între oglinzile strivite-n rouă,

Trupul ce freamătă de inimi, două.

 

ZVONURI ŞI NINSOARE

Eu te vedeam de sus cum arzi lumina

Dorinţelor născute-n ceasuri care

Ştergeau un gând, la urmă, în urcare

Pe drumul des privit, albind retina.

 

Albastră-i curăţarea pe sub vină

Şi verde e chemarea de o seară,

Soartă pe soartă, cei ce se aflară

Nu pot privi în ochi care suspină.

 

Te-am aşteptat cu lotuşi printre valuri,

Cu paşii obosiţi de ars pe maluri,

Să ne uneşti, tării, sticliri enorme

 

Şi invadări în lumile informe

De-aici, de nicăieri, topiri de soare,

Atunci când naşte zvonuri şi ninsoare.

 

BAZALT

Prin văi de aur mă prelinge soarta

Oricărui dar hrănit cu nori sălbatici

Muriţi în văi apuse, fantomatici,

Înconjurând cu raze stinse poarta.

 

Iar plânsu-i râs pe un tărâm încins,

Secundele rotesc o dublă viaţă

Şi uită-n soare zâmbetul de gheaţă,

E naşterea ca stil fără cuprins.

 

Lumina-gând trezeşte timpul zilei,

Sunt pete invocând apusul filei

Şi îndreptarea grea către un altul.

 

Aflarea e suflată peste vreme,

Surâsul dintre noi în taină geme

Cu ploaia ce sculptează fin bazaltul.

 

VEACURI FĂRĂ CLIPE

Cum ard şi scriu, din sferele tăcute

Metale neştiute se-nfioară,

Sunt lipsa şi durerea ce omoară

Motivul, când lumina se ascute.

 

Deşi vorbeşti vederea amintită,

Prin ceruri ai pierdut aflatul soare 

În frigul dorului aprins ce moare 

Şi lasă-n urma sa viaţa smintită.

 

Nu e cădere ceasul dintre file!

Cu vulturi tineri voi seduce partea

Surpată-n bestiarul cu fosile.

 

Iar paznicul de veci va fi doar moartea,

Să nu pierim în ceasuri fără clipe,

Trăirea, jocul veşnicei risipe.

 

FASCIN

Ce oaste care trece peste vene

Cu mâna îndoită spre a cere

Din mijlocul de cer, câtă plăcere

Pot să absoarbă noile caverne…

 

Ce frică de asprime înroşită,

Cu evadări tăcute, revărsare,

Când eşti fluid cum e o amputare

A setei de mărire, înegrită.

 

Ce nu-i afară pleacă şi revine

Fără povaţa răsucirii goale

Din colţul care zori de semn prăvale

 

Un oarece, demult tăiat pe sine,

Cu pleoapa aruncată doar o dată

Înspre lucirea de purtat legată.

 

ORE DIFERITE

Ca sfântul, răcorit de roci ştiute,

Adăposteam cu malurile tale

Sensul uitat al verilor astrale

Şi timpul, când privirea îl ascute.

 

Întinsă-n dublu pas e depărtarea,

Suntem veniţi în ore diferite;

Fără aflarea paginii smerite

Ce nu a fost întoarce disperarea.

 

E tremur mersul de lumini şi cale,

Ce legea a uitat, acum, rafale,

Aruncă anii zâmbitori în mare;

 

Iar puntea ce o clatin strigă-n lume

Că vei putea avea acelaşi nume

Numai ca să doreşti a mea chemare.

 

PĂCATUL ŞI SECUREA

Prin simplu foc nestins, o înrobire

Aduce dintr-un timp de plâns şi sfadă

Orbitul sens învins fără să creadă

În drumul camuflat întru iubire.

 

Este ştiut, dar cine mai cunoaşte

Din urma ce o lasă-n chipuri noaptea,

Vremelnic pas, mereu deschisă-i cartea

Spre noile vecii cu nimb de moaşte.

 

Să vrei uitarea, te alungi din lume,

Mai vii, mai pleci, cu sufletul aiurea

În jocul unui eu fără păsare.

 

Din nou în nou, atingi slăvita stare, 

Sfinţind aprins păcatul şi securea, 

De neuitat pe timp de roşii brume.

 

UNICUL HOTAR

Eu te ascund în după-vieţi de lună,

Fără sărutul zilnic a minciună,

Am ars pe drum regrete amânate

Şi flori de negru, învieri ratate.

 

Când învăţam că marea e sărată,

Că apa nu mai este înrămată,

Din plinul serii asmuţeau nebunii

Să prevestească dor închinăciunii.

 

Vopseşte-mi inima-n picturi de gală

Fără tăcerea umbrelor aparte,

Te mai aştept ca glasul să mai poarte

 

Frumosul vis spre nunta grea de fală,

Când poate vei ucide altă carte

Pe unicul hotar al ruptei arte.

 

SCARA

Cu altă noapte, scara greu purtasem

Între penumbra locului, volută,

Şi firea ta plutind o mină mută

Pe sub lumină, când o uzurpasem.

 

Porneam năduf bolnav, mereu mai arsă

Ştia să treacă poza după stele,

Pe când pământul înghiţea castele

Numai la margine de punte stoarsă.

 

Cândva, am coborât în faţa scării

Să recunosc cine urmează treapta

De vânt şi vis şi ger, axa mascării;

 

Prin aburi drepţi, sepulcre viu născute

Sunt proorocirea tomului din dreapta

Corpului nou, cu forme cunoscute.

 

ARTĂ ŞI VORBIRE

Cu gesturi largi privirea se îndoaie,

Fărâma albului alintă glasul,

Un proaspăt sorb divin ascunde ceasul

Iar verbul dintre ore se despoaie.

 

Jocul de veci îl repetăm, cuvântul,

Aprins de para aurei străine,

Când în pământuri vechi juram pe bine

Şi tăinuiam un astru mort, cu gândul.

 

În preajma focului urcăm pe ape

Uitând că sorţii mei au vrut să-ngroape

Între lumină şi-ntuneric, marea…

 

Dar nici un semn de artă şi vorbire

Să nu sărute gol acea simţire

Care invocă somnul, condamnarea.

Articole înrudite

Mai multe din această categorie: « BOALA ŞI MOARTEA LUI EMINESCU

Lasă un comentariu

Newsletter AXA

Facebook

Donaţii pentru AXA

AXA România +

Contact

Pentru comenzi:

Ionuţ RUSE: 0721.09.44.47 - This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. ;

Pentru corespondenţă:

Căsuţa Poştală 78, Oficiul Poştal 52, Cod poştal oficiu: 014860, Bucureşti - This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

Urmăreşte-ne

Autentificare

Facebook user?

You can use your Facebook account to sign into our site.

Log in with Facebook

LOG IN

© AXA - revista de oceanografie ortodoxă - februarie 2008 - martie 2012