AXA - revista de oceanografie ortodoxă

A+ A A-

MONITORIZAREA NE TREBUIE! ...CĂ SISTEM AVEM ...LA PĂMÂNT!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deşi în aceste săptămâni involuţia economică ne dă mari bătăi de cap, se pare că altele sunt problemele pentru „mult stimabilul” nostru premier...Astfel, am descoperit, printre numeroase ştiri de presă, una cu siguranţă mai relevantă, aceea potrivit căreia ne lipsesc din sistemul de sănătate carduri electronice de sănătate, fişe electronice şi reţete electronice, iar sistemul merge perfect, totul este sublim, dar cardurile nu ne pot lipsi!!! Acest sistem cică, musai, musai, trebuie implementat până la sfârşitul anului 2011, că doar nu poate dormi liniştită noapte sublima Uniune Europeană de dorul sănătăţii poporului nostru!!! Desigur, aţi spune dumneavoastră, aşa cum spun şi eu, cum ar putea să aducă aceste noi carduri economii la buget (potrivit premierului, de 300 de milioane de lei!!!??? După ce calcule???) şi cum ar putea salva aceste carduri sistemul nostru de sănătate?  Evident că o monitorizare mai atentă a reţetelor emise şi o urmărire a istoricului bolilor unui pacient pare o soluţie modernă de flexibilizare a sistemului de sănătate, în care accesul la informaţie, pentru personalul medical, se face mai rapid şi cu costuri mult mai scăzute de timp şi bani şi că poate elimina anumite fraude şi inadvertenţe din sistemul medical, dar, cu toate acestea, domnul prim-ministru uită să menţioneze dezavantajele. Dezavantajele ar fi că sunteţi monitorizaţi mai atent de sistem, că poate „din greşeală”, şi mai ales daca sunteţi incomozi, dacă aţi spus sau aţi făcut ceva „ne la locul lui”, puteţi ajunge liniştiţi bolnavi de alte boli decât cele din fişa dvs. medicală...şi brusc să muriţi pe masa de operaţie sau chiar atunci când vă veţi lua pe reţetă de la farmacie alte medicamente decât cele necesare suferinţei dvs. Cum orice om zdravăn la cap ştie că sistemul informatic este destul de uşor de spart sau manipulat, chiar şi cu protocoale de securitate foarte ridicate,  fiind suficient ca un hacker psihopat, sau chiar un medic „neatent” să introducă alte informaţii şi brusc deveniţi buni...de un drum în lumea cealaltă, ...vă puteţi întreba la ce serveşte această nouă găselniţă!!!

 

Mai mult, puteţi deveni ţinta unor oameni suficient de influenţi ce au nevoie, regăsind la dvs. compatibilitatea necesară, de organele dvs. şi aşa să dispăreţi cu totul din sistem, tot „din greşeala”, fiind găsiţi evisceraţi cine ştie pe unde şi când...aşa cum s-a mai întâmplat cu oamenii fără adăpost şi cu copiii sau tinerii răpiţi. Ştiu, aţi spune că lucrurile par forţate, că este un scenariu aberant, demn de Science Fiction, dar cu toate acestea, şi mai ales în această ţară, unde totul poate fi posibil, nu putem exclude, în nici un fel, acest lucru!!! Cred că prima întrebare ce ne apare firesc, ar fi să ne gândim cui serveşte această nouă marotă scoasă la rampă de premier? A cui afacere este şi câţi bani sunt de „tocat” pentru o urmărire (la propriu!) a cetăţenilor acestei ţări? Banii, ni spune chiar împricinatul, domnul premier, 50 de milioane de euro, bani europeni, dar pentru ce, este greu de intuit din moment ce dai afară din sistem medici şi asistente bune (doar de dragul reducerii de personal!!!). Practic, vei avea un nou card ce nu-ţi va folosi la nimic, căci vei ajunge întru-un spital în care, din lipsă de medicamente, aparatură şi medici buni, să poţi muri liniştit!!! În plus, cine ne garantează această securitate a datelor, cine va administra baza de date şi cine o va putea accesa? O altă întrebare ar fi de ce am avea nevoie de un card, când ar fi simplu ca în sistemul medical să existe o bază de date la care, pe bază de parolă, cod sau CNP, orice medic poate consulta, în regim de urgenţă, fişa oricărui asigurat...şi deci pentru ce ar fi nevoie de un dispozitiv de urmărire la cetăţean??? Pentru ce anume ne trebuie card, asta este întrebarea cheie? ...Şi de ce cele 50 de milioane de euro, din fonduri europene, nu sunt direcţionate pentru scoaterea sistemului din colaps, pentru renovarea spitalelor şi dotarea cu aparatură, pentru plata adecvată a personalului medical? Din moment ce tot ce trebuie să ştie doctorul despre tine se află pe card, oare atunci când cade curentul prin spitale...(inclusiv din lipsa plăţii facturilor la utilităţi...că de...este criză!) mai poţi oare să primeşti vreun tratament???...Răspunsul este evident: NU! Vei fi complet la mâna sistemului...!!! Fireşte că te întrebi care este scopul... scopul este simplu...o monitorizare deplină...că doar ne pregătim de dictatură...

Desigur că acest card ridică numeroase problemă de etică şi moralitate (ex. folosirea spre şantaj, în cazul unor boli mai speciale sau discriminarea pe baza lor...în situaţia angajării, pierderea  sau furtul lor etc.) însă societatea românească nu este învăţată să reacţioneze sau să dezbată şi nici să spună nu!... şi de fapt nici nu trebuie...domnul Boc ne comunică că vom intra în sistem, vom fi în rândul democraţiilor (demonocraţiilor) occidentale...iar noi, ca nişte roboţi cuminţi şi stupizi trebuie să le acceptăm... deci, vom avea card!!!?

Şi dacă tot am ajuns la subiectul dictaturii...mult invocata libertate de circulaţie a cetăţenilor şi a persoanelor, împinsă în faţă de UE prin toate politicile ei declarative, nu mai este ea atât de mare, căci Marea Britanie şi Germania, ne arată cu degetul prin publicaţiile lor prestigioase cum că România, prin simplificarea legii cetăţeniei, bagă moldovenii în UE „prin uşa din spate”...Astfel, se prefigurează o serie de decizii la nivel înalt în aceste ţări prin care să se instituie noi restricţii de acces pe piaţa muncii pentru aceşti cetăţeni. Totuşi, este interesant că  aceste publicaţii nu sesizează (sau nu vor să sesizese) faptul că oricum o bună parte din cetăţenii moldoveni, din cauza sărăciei, au emigrat deja către ţările mai dezvoltate ale Europei...deci că doar o mică parte, ar mai fi tentată de emigraţie. În ceea ce priveşte accesarea abuzivă a „beneficiilor sociale” din noile ţări gazdă, acest lucru, în general, nu prea se întâmplă cu populaţia imigrantă...tot din motive financiare...Situaţia este demonstrată tot de statistici!!!...Temerile acestea, în opinia mea par nejustificate...dar măcar că ne-am mai lămurit în privinţa statutului de „cetăţean european”, unde unii au mai multe drepturi decât alţii...că de... este democraţie! Cât despre etnia ţigănească, discuţiile despre expulzarea rapidă a acestora din ţările gazdă, sună, cel puţin pentru români, ridicol... noi i-am suportat pe ţigani sute de ani...ei nu-i pot suportat nici măcar câţiva ani...că tot vorbeam de toleranţa şi libertatea „din vorbe” a  Uniunii Europene...

Tot despre vorbe...unele sunt grele şi de ocară...ni le spune Uniunea Europeană, însă, de această dată meritat, căci suntem campioni la fururi şi mânării. Recent, raportul Comisie Europene pe Justiţie ne arată cu degetul la mai multe capitole printre care şi capitolul achiziţii publice...Un exemplu concret este acela al primăriilor de sector din Bucureşti (ex. sectorul 3 şi 5 ale Capitalei) ce au încredinţat peste 30% din contracte la câte o firmă...aceiaşi firmă...că de...aşa a ieşit la „licitaţie”!...că oficialii ne explică că e legal...este bine...chiar sublim...economic nu avem nici o problemă...că doar se văd în ce gropi ajung banii noştii...dar oficialii capitalei uită să spună că legal cu moral nu se prea potrivesc...iar aranjamentul politic şi frauda este clară...chiar dacă acoperite de lege! Şi astfel ajungând la lege şi directive, ...guvernul spune una şi face alta...că de îşi spune „să se restructureze primim, dar să nu se schimbe nimic, ci să mai mutam pe ici pe colo, prin locurile esenţiale, de pe un post pe altul ...eventual din ce în ce mai sus...pe cine trebuie!”...angajaţii de rând ...ăştia sunt „graşii” sistemului...ăştia trebuie restructuraţi definitiv, să moară de foame...în rest Partidul să trăiască!!!...Nu, nu fiţi răi, nu înţelegeţi greşit...nu partidul comunist, nu...ci PDL-ul!

Şi uite aşa, de la partid am ajuns la subiectul zilei, la noile ”d-ale lui boc”, căci premierul nu vrea să ne lase să ne plictisim când murim de foame. Tot gândindu-se cum să ne „scotă” din criză, reuşeşte să ne scoată din sărite cu o nouă modificare la modificare: TVA-ul nu mai e bine cum şi cât era,  mai nou va fi bine la 25% iar cota unică: 10%...şi uite aşa FMI-ul se va distra interactiv cu Boc, până pe 4 august, cum să nu bage definitiv în pământ, punând la „copt” de noi legi şi impozite, acum gândindu-se la modificarea impozitării terenului agricol şi la diverse alte taxe suplimentare pe proprietate. Tot din „ale lui boc”, „vânătoarea” de bonuri fiscale pentru populaţie, un fel de loterie „cine consumă câştigă!”, o nouă găselniţă a primului-ministru de combatere a „micii” evaziuni fiscale, este desprinsă dintr-un roman SF de cea mai proastă calitate (de aceea şi spuneam că totul este posibil în România!). Nu, aţi înţeles bine, nu problemele la TVA, la achiziţii intra-comunitare, mânării şi mite de zeci, sute sau chiar mii de mii de euro sunt problema de evaziune fiscală în România. Nu! în viziunea lui Boc, micul şi pârlitul comerciant este cel mai rapace evazionist care, dintr-o lăcomie fără margini, nu-ţi taie bon fiscal la fructe şi legume!...Şi uite aşa va fi foarte interesant de aflat cum şi cine va inventaria bonurile fiscale, unde vor fi depuse, cine le va verifica şi ce va face primul ministru în situaţia în care sumele de rambursat vor fi mai mari decât sumele colectate din impozitele generate de vânzarea respectivelor bunuri...pare aberant dar ...acestea sunt măsurile Boc!  Tot din „ale guvernului boc”, în timp ce oamenii sunt daţi afară pe capete şi ţara se duce la fund, cu scăderi economice de 2% sau chiar 3% până la finalul anului 2010, conform prognozelor specialiştilor,  în timp ce ţările din jurul nostru au ieşit sau vor ieşi din criză până la finele anului, guvernul nu ştie pe ce să mai arunce banii. La revitalizarea industriei şi stimularea comerţului nu s-a gândit, la punerea la punct a agriculturii nici atât, la crea de locuri de muncă acolo unde este necesar sub nici o formă şi nici la gândirea unui cod fiscal simplu şi stabil motivant pentru întreprinzători, astfel încât măcar aceştia să facă angajări în perioada viitoare. Nu, nu acestea sunt priorităţile guvernului Boc! Astfel, total halucinant, este decizia de a băgă zeci de mii de euro (poate chiar mai mult!) în brandul pentru promovarea turismului românesc...”gradina din Carpaţi” (cu sloganul „explore the Carpathian garden”)...Cred că dna. ministru de resort ar fi avut mai mult succes cu renovarea staţiunilor balneare din ţară pe care le-a lăsat într-o paragină totală...(...că tot vorbea de „gradină”, adică ceva plantat, îngrijit de mâna omului...în această ordine de idei, turismul românesc se poate numi îngrijit???) şi chiar cu litoral românesc, pe care mai nou îl dezavuează total,  iar brandul pentru turismul românesc ar fi mai potrivit „prostia din Carpaţi”, cu o vizită specială a turiştilor „agăţaţi” la Shanghai la „gradina zoologică” de la guvern şi parlament...şi la fel de bun ar fi sloganul „The land of every (any) choice” (Ţara tuturor posibilităţilor!) sau „Romania, the hallucinating place!” (România, un loc halucinant!) şi uite aşa ...cu aceste noi idei (pentru care nu-i cer zeci de mii de euro),... va putea promova „mai bine” România şi nu va mai trebui să se judece, din nou, pe banii noştii, ai tuturor, aşa cum s-a întâmplat pentru campania de anul trecut...

În concluzie, cu un guvern incompetent, care face experimente pe sănătatea noastră fizică şi mintală, economia românească priveşte din gropile tranziţiei din care nu mai iese de mai bine de 20 de ani de teamă că dacă încearcă să iasă i se va trage o joardă peste mâni de către guvernanţi, iar bugetul public, ca un mort ucis de aparţinători-guvernanţi şi ascuns de privirile indiscrete, arată dezastruos, vorbindu-se pe la colţuri...de raţionalizarea pensiilor şi salariilor, în viitorul apropiat.

Scoate-i Doamne, din grădina cu proşti, pe cei care ne conduc!

Lasă un comentariu

Newsletter AXA

Facebook

Donaţii pentru AXA

AXA România +

Contact

Pentru comenzi:

Ionuţ RUSE: 0721.09.44.47 - This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. ;

Pentru corespondenţă:

Căsuţa Poştală 78, Oficiul Poştal 52, Cod poştal oficiu: 014860, Bucureşti - This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

Urmăreşte-ne

Autentificare

Facebook user?

You can use your Facebook account to sign into our site.

Log in with Facebook

LOG IN

© AXA - revista de oceanografie ortodoxă - februarie 2008 - martie 2012