Prin Tine bem, setoşi, din Mântuire.
Prin Tine doar, ne-am curăţit de sgură...
Isvor ne eşti şi cină şi zidire
şi patrafir şi cuminecătură.
Eşti azima pe care ‘n plâns o cere
inima noastră pururea flămândă.
Eşti drumul nostru către zări de miere,
eşti perna pentru tâmpla fumegândă.
Eşti ruga Ţării pentru biruinţă
mistria noastr’n aur ferecată,
dalta de foc înfiptă în credinţă.
Mormântul Tău e viaţa noastră toată.
Venim lângă ţărâna ta iubită
şi umbra Ta, prin smirnă de balade,
ne-atinge cu plutirea ei sfinţită
şi ne preschimbă’n torţe şi în spade.
Cu duhul Tău – mireasmă de grădină –
ne miruim, sub zămbet de icoane...
Culegem din mormântul Tău lumină
şi ne spălăm obrajii de prigoane.
Luăm un pumn de lut din groapa sfântă
şi-l punem pe vechi răni din închisoare,
şi rănile din noi tresar şi cântă,
se fac medalii şi zâmbesc în soare.
Dar de-or veni, cândva, cu paşi uşarnici,
la groapa Ta, mişeii şi viclenii,
şi se vor bate-n piept, cu pumni făţarnici
slăvind lumina sfintelor vedenii,
Mormântul Tău, gemând să se ridice
şi duhul Tău, ţâşnind din veşnicie,
într’un năpraznic fulger să despice,
pângăritoarea lor nemernicie!
