Ca să înţelegem clar despre ce este vorba, Directiva 2008/48/CE a cărei conţinut o transpune OUG 50/2010 a intrat în vigoare la 20 de zile de la adoptarea ei din 23 aprilie 2008. Practic, timp de mai bine de doi ani, România nu a făcut nimic în privinţa directivei, sau mai bine spus a obiectului ei - transparentizarea relaţiei dintre sistemul bancar şi clienţi, iar procedura de sancţionare din partea Comisiei Europene bătea la uşă. Acesta este motivul apariţiei acestei ordonanţe la jumătatea lui 2010 şi în nici un caz masa mare de debitori bancari care au adresat în repetate rânduri, de-a lungul anilor, plângeri privind abuzurile din sistem. “Îngrijorat” de soarta noastră se arată acum şi FMI, care face din OUG50/2010, alături de alte “condiţionalităţi”, o precondiţie a acordării următoarei tranşe din împrumut. Solicitarea FMI şi chiar a Comisiei Europene este respectarea spiritului directivei, adică buna funcţionare a pieţei interne în materie de creditare, aceasta presupune o mai mare transparenţă şi corectitudine în relaţia dintre creditorul şi debitorul bancar. Ceea ce invocă grupul de interese bancar, totodată şi ceea ce susţine FMI-ul şi Comisia Europeană, este faptul că transpunerea în legislaţia naţională a directivei menţionate, prin OUG50/2010, încalcă principiul neretroactivităţii, adică (după mintea lor!) faptul că se aplică şi contractelor în derulare. Directiva, ca act comunitar, necesită transpunere în legislaţia statelor membre, deosebindu-se de decizie şi de regulament, care se aplică exact în forma stabilită de forurile UE. Mai exact ea poate suporta ajustări şi acomodări cu specificul naţional, prin urmare poate varia ca formă şi conţinut de modul ei de elaborare la nivelul UE. Mai mult, directiva transmite linii directoare, adică ce să se facă, însă nu specifică şi cum să se facă, lăsând la îndemâna statelor naţionale (vorba vine!) modalitatea cea mai bună de punere în aplicare. Prin urmare, chemarea la apel, la începutul lunii noiembrie, a ANPC de către Comisia Europeană pentru a da lămuriri despre forma OUG 50/2010, pare din punctual meu de vedere, un act forţat, de intimidare privind forma şi conţinutul unui act naţional formulat în spiritual dorit de autorităţile naţionale. ANPC-ul a precizat că OUG 50/2010 este un act normativ prin care se doreşte crearea unui cadru juridic unitar pentru contractele de credit destinate consumatorilor, şi reuneşte pe lângă prevederile europene în domeniul creditării şi prevederile specifice naţionale, care nu sunt reglementate prin Directiva 2008/48/CE. Logica ANPC este firească în sensul că OUG 50/2010 urmăreşte realizarea normalizării relaţiei dintre clienţi şi bănci, transparentizarea contractelor de credit, clarificarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor şi încurajarea concurenţei pe piaţa bancară şi extinde în mod firesc aplicabilitatea legii la contractele curente. Un argument în acest sens este faptul că ajustările salariale negative din sectorul privat şi cel bugetar (de 25%, iar în mod real de mult mai mult!) nu s-au aplicat doar masei de noi salariaţi, ci tuturor salariaţilor. Invocarea retroactivităţii în privinţa OUG 50 este ilară, în sensul că orice lege de la momentul aplicării intervine asupra subiectului reglementat de la acea dată, modificările contractuale prezente realizate de băncile comerciale în vederea respectării legii este firească, ele având aplicabilitate asuprea restului de perioadă de contractare a oricărui credit şi nu poate fi invocat pentru eventuale neajunsuri din trecut. Prin urmare, este firesc să se aplice prevederile noului act normativ atât contractelor noi cât si celor aflate în derulare. Potrivit OUG, începând cu data intrării în vigoare 21 iunie 2010, instituţiile de creditare au avut la dispoziţie 90 de zile, pentru modificarea prin acte adiţionale a contractelor de creditare aflate în derulare pentru respectarea acestor reglementari. Chiar şi în acel moment, băncile nu au renunţat în a crea probleme clienţilor în sensul că modificările contractuale au fost reformulate astfel încât sumele de plată să nu scadă, ba în anumite condiţii chiar să crească deşi actul legislativ precizează clar: limitarea comisioanelor la comision de rambursare anticipată dacă dobânda este fixă (stabilită la maxim1% şi eliminarea comisionul dacă dobânda este variabilă), comision de administrare credit, comision de penalizare pentru întârzierea la plată, comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, eventual comision de analiză dosar de creditare (doar pentru un dosar acceptat) şi eventual comision aferent costurilor cu asigurarea (doar unde apar prevederi privind asigurarea). Mai mult, ordonanţa interzice perceperea de comisioane pentru plata cu numerar sau pentru tragerea tranşelor de credit, totodată obligând creditorul la o calculare în mod transparent a dobânzii variabile şi la o prezentare a contractului de credit cu cel puţin 15 zile înainte de semnare, astfel încât clientul să aibă suficient timp la dispoziţie pentru analizarea şi asumarea conştientă a prevederilor contractuale. În concluzie, în ciuda nenumăratelor prevederi în favoare clienţilor, adică o normalizare a relaţiei client-bancă, OUG50/2010, deşi concepută relativ bine, poate sfârşi extreme de prost prin implicarea mafiei finanţelor internaţionale: bănci comerciale străine-BNR-FMI-CE. Şantajul prostesc şi ordinar al băncilor comerciale (ce au impus ani de-a rânduri, dobânzi colosale, comisioane absurde şi alte clauze abuzive) de a nu mai acorda credite sau de-aş micşora expunerea pe sectorul persoanelor fizice este cel puţin fără sens şi iluzoriu. Invocarea de pierderi în urma proceselor în instanţă şi de provizionare mai acerbă, prin urmare de dobânzi mai mari, nu mai impresionează pe nimeni, iar băncile comerciale se vor vedea nevoite până la urmă să-şi reducă profiturile colosale de oligopol (dacă nu chiar de monopol, pentru anumite servicii!). Până în prezent, OUG50/2010 nu a fost invocată în nici un proces în instanţă între clienţii şi bănci, ci majoritatea proceselor au avut ca bază legea clauzelor abuzive din 1999. Chiar dacă OUG50/2010 va fi revizuită în sens negativ, aplicându-se noilor credite, va determina din acel moment o restructurare graduală şi aproape forţată a întregului portofoliu de credite, iar debitorii serioşi vor constitui un activ important al oricărei bănci, iar aceasta nu-şi va mai permite să-şi piardă clienţii. Fără clienţi orice bancă îşi pierde obiectul de activitate, astfel, în curând, va veni timpul, cu sau fără mutilarea OUG 50 la diapazonul FMI, la lupta pentru supravieţuire între bănci. Din numărul extreme de mare de bănci comerciale, probabil că doar cele mai inteligente şi cele care vor ştii să-şi respecte şi să-şi atragă clienţii vor supravieţui. Cu toate defectele ei, în urma influenţei nefaste a FMI, forma finală OUG 50/2010 va reprezenta oricum certificatul de naştere al clientului bancar bine informat, care nu va mai fi în nici un caz un simplu aderent la un contract de credit, ci un partener real de negociere a clauzelor contractuale.