Sfânta Cruce a început să fie reprezentată încă din secolul 2 în frescele catacombelor romane. Cu toate acestea nu a intrat în cultul public decât odată cu biruinţa Sfântului Constantin cel Mare asupra lui Maxentius, cu libertatea acordată Creştinismului şi cu construirea pe tot cuprinsul imperiului a basilicilor. Cultul Sfintei Cruci a luat o deosebită amploare după descoperirea Cinstitei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos, descoperire făcută în anul 325 la Ierusalim. După acest an, praznicul Înălţării Sfintei Cruci, de la 14 Septembrie, a devenit al patrulea ca importanţă în anul liturgic, după Învierea Domnului, Pogorârea Sfântului Duh şi Theofanie (pînă în anul 379 Naşterea şi Botezul Domnului s-au prăznuit împreună, la 6 ianuarie).
Prezenţa ei grafică este atestată de multe fresce, icoane, basoreliefuri şi chiar rămăşiţe textile dintre secolele 4-7. Prima menţiune între canoanele unui Sinod al Bisericii este canonul 73 al Sinodului 6, ţinut în Constantinopol. După anul 1730, începându-se prigoana împotriva Sfintelor Icoane, şi Sfânta Cruce a fost scoasă din multe locuri de unii dintre cei mai aprigi prigonitori (împăraţii Leon Isaurul şi Constantin Copronim). Alţi împăraţi au fost mai reţinuţi din acest punct de vedere, reprezentând Sfânta Cruce pe cupolele bisericilor, acolo unde mai înainte era icoana Mântuitorului. La anul 787, prin strădania Sfintei Irina, împărăteasa, s-a ţinut Sinodul 7 Ecumenic, la Niceea, care a dat o hotărâre dogmatică privitoare la Sfânta Cruce, Sfintele Icoane, Sfintele Moaşte, Sfintele Scripturi şi Sfintele Vase ale Bisericii.
SINODUL 6 ECUMENIC (681-690) CANON 73
Crucea cea făcătoare de viaţă arătându-se nouă Mântuire, trebuie să punem toată silinţa, spre a da cinstea cea cuviincioasă, aceea prin care ne-am mântuit din greşala cea veche. Drept aceea şi cu gândul, şi cu cuvântul, şi cu simţirea dându-i ei închinăciune, în chipurile Crucii cele ce se fac de oarecare pe faţa pământului, a se şterge cu tot chipul poruncim, ca nu cu călcarea celor ce umblă, semnul Biruinţei noastre, să se ocărască. Deci, de acum înainte cei ce fac chipul Crucii pe faţa pământului, poruncim să se aforisească.
TÂLCUIRE
Hotărăşte Canonul acesta ca să ne sârguim cu tot chipul a da cuviincioasa cinste Sfintei Cruci, prin care ne-am mântuit, şi din robia păcatului ne-am slobozit, şi cu gândul aducându-ne aminte adică, de câte bunătăţi printr-însa ne-am norocit; şi cu cuvântul, povestind acestea şi la alţii, şi mulţumind lui Hristos celui ce s-a răstignit pe ea. Şi cu simţire, sărutându-o, cinstindu-o, ori unde o vom vedea. Şi fiindcă unii, mai proşti, însemnează pretutindeni închipuirea cinstitei Cruci, până şi pe faţa pământului, poate pentru evlavie, pentru aceasta porunceşte Sinodul, oriunde s-ar afla semnul Sfintei Cruci, jos închipuit, să se şteargă, şi să se strice, pentru a nu se călca, şi a nu se necinsti de cei ce umblă, semnul cel biruitor al Mântuirii noastre. Şi cei ce de acum înainte ar face semnul Sfintei Cruci pe locul unde s-ar călca în picioare, să se aforisească....
Comandaţi revista AXA online accesând secţiunea Magazin sau la numărul de telefon 0721.09.44.47 - Ionuţ Ruse sau la e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
