Lauda

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ţi amiază Şi lumea o spânzuri în haos de-o rază, Metanie ţie, Părinte. Izvor nevăzut al văzutelor linii, Mă scalzi şi pe mine în unda luminii Un mugur de carne fierbinte. Sunt duh învălit în năluca de humă, Sunt om odrăslit dintr-un tată şi-o mumă, Dar sunt nerăspunsă-ntrebare. Ce glas destoinic să-mi spună-ncotro e Oceanul de somn ce icnind fără voie M-a-mpins şi pe mine-n mişcare?

Galera cu fluturi

mă visez uneori exilat pe o insulă stearpă unde pe cerul uitat de cocori nu se întâmplă nimic în afara privirilor mele neîntoarse din ultimul cerb pe care l-am ucis cândva când eram cu mult mai tăcere nu pleacă nimic şi nu vine doar stânci poleite cu sare îndrăznesc să sfâşie respiraţia otrăvită a mării

Poetul cu cheia de gât

Lui George MihalceaPe strada îngustă se vând cărţitipărite pe frunze de nuc.Vântul de toamnă, ţine loc de coperţi.“În oraşul ăsta, toţi termină o şcoală,Fără ca nimeni s-o înceapă”, zice poetulcu cheia de gât.Uneori e supărat, poezia lui nu mai estedemult o gumă de mestecat.Emigrant în uitare, poetul ăsta vine mereupe strada copilăriei mele, ca să cumperepoeme, ieftine, la mâna a doua.Aici totul e închis.Au plecat toţi cu cheile de gât, către o altă copilărie.A mai rămas o călăuză, care dacă tot nu are ce faceconfecţionează chei pentru cărţi.Adevărul e că cineva trebuie să o facă şi pe asta ...!

Prima brăţară

Bunicului

- De ce morile de vânt macină vânt?

Întreabă copila, ce abia se vedea din lanul de grâu,

în arşiţa verii.

Cine să-şi răspundă din pălăria bunicului

La culesul ultimelor prune?!

Oraş manechin

Lui Cristian Rădulescu

În oraşul ăsta, nimeni nu mai citeşte poezie

iar cântecele incurabile se aud prin berării

Unii oameni muncesc, alţii fură iluzii.

Se fac afaceri cu mere şi autoturisme

franţuzeşti, caii indolenţi trag la căruţe

decorative, pline cu ţărani în costume Armani,

care vin să vândă produse agrare.

Primarul se freacă pe burtă şi ţine discursuri

demagogice câinilor vagabonzi.

Manechine superbe îşi lovesc sânii tari de

bluzele lor colorate, iar ţiganii vând dolari

devalorizaţi.

Se trăieşte din plin din praful cu miros de crin.

Intelectualii şi proştii primesc cârje de-a moaca

şi au intrare gratuită în biserici.

În fiecare zi, cineva prezintă colecţii.

De vară, toamnă şi de alte anotimpuri,

colorate veşminte îmbracă trupuri moi,

căci doar haina îl face pe om...

Seară muşcată în geam

Bărbatului de lut

Femeia mea era deja miercuri.

Se pierduse în oale fără gust,

frământând pâinea de seară,

cu mâini mari, arse de amintiri.

E noiembrie în cana de lut,

iar caii transparenţi, trag la căruţa de sticlă.

E noiembrie în casa ei cu pereţi de cuvinte,

iar păsări de toamnă îi trec peste buze.

E noiembrie în verbele ei şi pe pleoape uscate.

Geamul muşcat de muşcate, separă noaptea

de ce trebuia a fi.

- Cine îmi duce oile la munte? întreabă femeia.

Nu cred că trebuia.

Nu eu trebuia să fiu în noiembrie,

nu mie trebuia sa-mi fiarbă cina,

nu eu trebuia să-i sap ochii,

nu eu trebuia s fi în locul bărbatului de lut.

Dar ce trebuia a fi eu?

Poate cuvinte date de pomană în sâmbăta celor vii,

poate cel ce ţipă când muşcă muşcata din geam,

poate cel ce învie trudite cuvinte,

poate cel ce trebuie uitat.

Maci de fiecare lună

Unei femei

Sub fustă, doar lanul de grâu

se coace în pâine, scria poetul bolnav de uitare.

Trei zile de maci, rătăciţi în câmp

trei zile, în care femeia zace în grâu,

trei zile în care bărbatul îşi

ascute secera.

Trei zile, în care doar norii de vată

sunt albi.

Trei zile, în care se

zămisleşte un nou început.

Spăl trupul femeii de maci.

Sfânt ritual, în coacerea lunii.

Pruncii, născuţi sub zodia macului,

duc mai departe grâul trudit în pâine.

Fertila povară dusă sub fustă,

în palme, măcinată în

oala de lut, din care bărbatul setea o stinge.

A patra brăţară

Copiilor mei

Când îţi cauţi iubirea cu pungile sub ochi,

iar tânăr mai eşti doar dimineaţa şi joia,

când vântul îţi umblă, deloc discret,

prin buzunare, iar ridurile ruginesc în piele,

când nic vinul nu mai trece din strugure în vene,

când oasele dor a ploi de vară,

iar nopţile îţi zac în pantaloni, din ce în ce mai des,

când înţelepciunea este egală cu prostia tinereţii,

iar dinţii îţi cad în lapte, cînd burta se poartă cu bastonul.

Sigur că femeia de ieri te iubeşte

mult mai puţin azi,

iar şpaga dată la azilul cu program redus

e mult mai mică.

A opta brăţară

Ea umbla cu pinguini sub braţ.

Caniculă cu grade sub umeri, era!

Pasăre de toamnă

Am căutat o pasăre de noapte

să mă iubească şi să-mi strângă trupul

cu aripile ei umede...

Nu am găsit decât o pasăre de toamnă

uşor obosită, cu aripi murdare de vânt

dar frumoasă ca un colţ de cer.

Mi-a făcut un cuib pentru ochii mei obosiţi

de prea multă aşteptare.

Parfumul de început de toamnă zăbovea pe

aripile ei cuminţi.

Era o fericire şi o tandră uitare,

o iubire ca o bătaie de aripi.

Era ca o pasăre de toamnă în formă de gutuie coaptă,

aşezată în geamul de la casa din vis...

Dar într-o noapte a venit pasărea mea, cu aripi

înfăşurate în dantelă neagră şi umedă.

Mi-a privit trupul din cămaşa cusută din frunze,

apoi m-a luat cu ea în oraşul plin de suspine!

Nici acum nu ştiu să deosebesc

o pasăre de noapte de o femeie.

Paşi fără drum

Drumul ăsta ar fi trebuit să ducă în sufletul tău,

poveşti cu iubiri de o viaţă.

Pe drumul ăsta trebuia să ne întoarcem în frunze

eu cu tine.

Eu am rămas pe drum cu buzunarele pline de castane,

eu am rămas pe drum, înfăşurat

în amintirea rochiilor tale.

(...)

Tu ai rămas la capăt de iubire,

fără să ştii de căldura trupului meu,

fără să ştii de căldura trupului tău,

fără să ştii că eu şi cu tine

mai avem un drum de făcut.

Mici bucurii de duminică

Ea a închiriat o fereastră

pe chipul lui fără contur.

În suflet poartă o rană albastră,

în timp ce el

zideşte zăpezi peste sânii albi

ai unei alte femei.

Mărunte bucurii de dumincă

ţin loc de ninsoare.

Nimeni nu moare,

nimeni nu îmbătâneşte

şi nimeni nu culege păcate.

Hai să punem botniţă la şarpe

şi să ne jucăm de-Adam şi Eva,

până Dumnezeu nu închide fereastra.

Străzile au întinerit sub paşii noştri,

iar clipe se dezbracă pe bani de argint.

NOCTURNA OPUS 9

La viaţa mea am o damblaA nu serba o cacealma...Joviala, pendula dăDousprezece bobârnace Timpului,Al treisprezecelea se pierdeÎn isteria colectivă eşalonată pe oreDe la Soare Răsare la Apusul de lume,Cel mai zgomotos şi mai cinic carnavalDe pe Terra îşi exhibă măştile...

Sângele

Sângele meu vine de departe călătoreşte dinainte de naşterea mea va călători şi după ce va veni valul şi faţa mea se va confunda cu nisipul În sângele meu s-au oglindit toţi bătrânii neamului şi copii au lansat bărci de hârtie.

Ajun de florii

Ziua de mâine-ncepe chiar de azi cu o libaţie-ntre camarazi, căci  primăvara, iată, ne împunge şi mugurul din cornul ei se frânge. Ne ia în coarne primăvara, iată, cu floarea vârfului de la pistil, cu inima petalei deflorată în începutul de sfârşit de-april...

Prin unde mă răsfrâng în voalul zilei,

Pictura e adâncă - vadul morţii,

Iar strigătul din vis, ivirea roţii,

Aduce pentru noi sărutul milei.

De vreau să spun cine mă-ndeamnă-n oră,

Cu ce acopăr un minut trecut,

O să te chem, prietene tăcut,

În centrul dus-întors, din altă  horă.