Se svârcoleau în gropniţi voevozii,

gemeau vlădici, în cripte, şi panduri.

Ciolanele moţeşti trosneau sub bozii,

zarea murea, vântul cobea, oftau păduri...

Prindeau din temelie să se mişte

parânguri şi rarăuri de granit.

Bejenii lungi şi bice de restrişte

isbeau din nou în Neamul orospsit.

Şi mi-am lipit urechea de morminte

şi-am auzit cum auie şi plâng.

Şi-am ascultat, în băltăreţi fierbinte,

ce greu oftează codrii când se frâng.

Şi-am isbucnit atunci ca o vâltoare,

învârtejit din cremene şi fier...

În coastă am o pajură de soare,

pe umeri vifor duc, pe frunte, cer.

Mă’nchin spre Feldioara şi Rovine,

mă plec pe oseminte de rumâni,

ţărâna cnejilor o port cu mine

şi beau trecutul Ţării din fântâni...

Când braţu-mi cade aprig ca o spadă,

pedepsitor de mişelie şi trădări,

senin rămân cu fruntea pe baladă

şi pe obraz aprind lumini şi zări.

Biserici noui cu creştetul ca luna

din mâna mea răsar cum nişte crini.

Cu târnacopul meu despic furtuna

şi cu mistria mea zidesc Destin.

Zâmbind, primesc şi temniţă şi roată,

mucenicia o aştept şi-o cer.

În temniţă, Iisus mi se arată

şi-mi oblojeşte rănile cu cer.

Iar sângele de-mi picură pe Ţară,

din fiecare strop creşte-un altar...

Ler, Lerui, Ler, din jertfa legionară

Înalţă, Doamne, - o Ţară ca un har!

De aci ‘nainte, Vremea se măsoara

cu trudnicele Tale oseminte,

şi Veacul care curge pe o ţară

începe din cenuşa Ta fierbinte.

Mergi printre noi cu sfânta-Ţi moarte vie,

ne tămâiezi cu marea Ta tăcere.

Mormântul Tău e numai Înviere,

prin Tine luminăm de Veşnicie.

Ia, fiule, bucoavna mea cu sfaturi,

Sânt bârne mari de ‘nţelepciune ‘n ea,

Şindrile rupte din făptura mea,

Coaste de veacuri, măduvă de leaturi.

Bătrâne ‘nvăţături în buchii sfinte

Descalecă din pajuri şi din crini,

Purced dela ‘mpăraţii bizantini,

Se trag din mucenici, vin din morminte...

Isbucnit din piatră şi furtună,

viforos şi mare grănicer,

fulgerul îl aduna cu-o mână,

trăznetul îl culegea din cer.

Gloanţele veneau să-i ciugulească

piuind, din pumni, surâs viteaz.

Marele violoncel de nenufar,

din a cărui coastă m`am născut,

îngerii`l căutau pe un hotar

de mărgăritar şi crin zăcut.

Albă, zare, culme, tiară,

Piatra-Craiului lunată,

roua visului te-arată

frunte, frunte legionară.

Slugi, jigodii, măscărici,

târfe, cutre, venetici,vifleim de păpuşari,lipitori, sforari, grăjdari,tot scursori de prin fanar,

şi lingăi şi caţaoni unşi la ţarigrad cuconi se umflară beizadele sub valahul cer de stele. 

Abureşte a pucioasă şi a smoală

inima, cea plină de sminteală.

Că păcatul o îmbie, chiparoasă,

şi ispitele din plăpumi de mătasă.

Piei, Satană! Pungile rotunde

zornăele, toarnă-le altunde.

Nu mai vicleni cu îmbiere,

cu vioara coapsei de muiere,

cu paharele umplute cu oglindă,

nici cu jocul crailor de ghindă…

Ce Rarău, ce iezer, care cremeni

i-a rodit în pântec fraţi şi gemeni?

Tânără furtună de lumină

i-a născut din coapsa ei mezină?

S`au desprins dintr`un iconostas

ori din şold de paloş de viteaz?

Adevărul, pe cât de banal, pe-atât de răspicat, cade greu ca o sentinţă: naţionalismul nu e o simplă doctrină de partid, după cum nu se poate limita numai la o chestiune electorală.

Naţionalismul – naţionalismul adevărat, nu parodia lui – e un fenomen istoric şi spiritual. El e înălţarea de cuget a neamului, evoluând spre o unitate desăvârşită de spirit şi de acţiune etnică.

Naţionalismul nu e o livrescă speculaţie de idei şi de programe, o preparare sintetică în retorte şi eprubete, o combinaţie de ecuaţii cu viaţa doar în formule… Ci o trăire. O autenticitate. O combustie internă. O permanentă incandescenţă a conştiinţei româneşti.

Nu trăiesc naţionalismul acei care admiră numai „doctrina” unui partid naţionalist şi îi aplaudă „programul” pentru „punctele” sale economice… Ci acei care ard cu flacără mare de suflet lângă schimbarea la faţă a neamului, capabili de orice jertfă, dăruindu-se integral luptei naţionale, după cum s`au cutremurat şi au gemut pentru toate dramele şi restriştele ţării, de până acum. Naţionaliştii sunt cei care trăiesc, cu toată fiinţa lor, învierea etnică.