Marile ţări agricole situate între Marea Baltică şi Marea Neagră nu pot fi izbăvite de barbaria patriarhală-feudală decât cu ajutorul unei revoluţii agrare care să transforme ţăranii în proprietari de pământ liberi, o revoluţie cu totul asemănătoare celei care a avut loc în 1789 în satele franceze. EngelsÎn sfârşit, pe primăvară, sosiră din Paris tineri studenţi aparţinând clasei boiereşti mijlocii, care nu voiau să creadă într-o îngrădire în spaţiu a revoluţiei franceze. Unul dintre ei, C.A. Rosetti, credea realizabilă în cel mai apropiat viitor o înfrăţire idilică a tuturor oamenilor. Iorga

Întreg anul 1998 naţiunea română (adică statul) a sărbătorit cei 150 de ani de la revoluţia paşoptistă. De ce? Singura explicaţie vine din partea demagogiei oficiale. Adevărata istorie a ‘48-lui nu ne dă nici un motiv pentru a fi veseli, aşa cum se va arăta.În deceniul al cincilea al secolului trecut, revoluţia mondială începută în 1789 intră într-o nouă etapă. Ciuma franţuzească nu mai este răspândită acum de către armatele de ocupaţie iacobine şi napoleoniene, care impuneau libertatea, egalitatea, fraternitatea cu sabia, prin cele mai sălbatice războaie pe care le cunoscuse Europa. ‘48-ul foloseşte o metodă mult mai economică şi mai eficientă: subversiunea, autoocuparea ideologică şi militară de către o trupă de „comisari ai poporului” recrutaţi la faţa locului şi instruiţi la Paris (mai târziu, la Moscova) unde îşi însuşesc tehnicile teroriste şi propagandistice ale loviturii de stat şi înfiinţează viitoarele Guverne provizorii ce se vor permanentiza, într-o formă sau alta, până astăzi.Obiectivul principal este acum, ca şi în vremea lui Napoleon, înfrângerea celor două imperii teocratice, Rusia şi Austria, la care se adaugă Germania, care, cu toate reformele, se opuneau realizării „republicii europene umaniste”, dovedind că nu puteau fi învinse prin mijloace exclusiv militare şi nici prin revoluţii „de sus”, cum încercase iluminismul în vremea Ecaterinei, a lui Rudolf şi a lui Wilhelm.Sfânta Rusie, mai ales, era hotărâtă să oprească invazia antihristică, aşa cum o făcuse şi în 1812, şi manifestul ţarului Nicolae I din martie 1848 este fără echivoc: Après de longues années de paix et de prosperité, l’Occident de L’Europe a été subitement bouleversé par des troubles qui menacent de détruire toute autorité légitime et l’ordre social tout entier. Prenant leur origine en France, la révolte et l’anarchie se sont étendues promptement à l’Allemagne et le flot révolutionnaire, croissant dans la mesure des concessions des gouvernements a enfin atteient les Etats de nos alliés, l’Autriche et la Prussie. Ne connaissant plus de frein, cette force aveugle menace aujourd’hui la Russie, que Dieu a confiée a notre garde. Ici elle trouvera ses bornes. Fidèle au glorieux exemple de Nos ancetres, invoquant le secours du Très-Haut, Nous sommes prets à faire face a Nos ennemis partout où ils se montreront, et fermement unis à Notre sainte patrie, Nous conduirons Nos peuples à la défense de l’honneur russe et de l’integrité de Notre territoire. Dieu est avec nous. Ecoutez peuples de la terre et suivez la voix de Dieu qui est avec nous. (ACT I / 159)....

Comandaţi revista AXA online accesând secţiunea Magazin sau la numărul de telefon 0721.09.44.47 - Ionuţ Ruse sau la e-mail:

CAPITOLUL XVIIIAL DOILEA ÎNGER A ARĂTAT CĂDEREA BABILONULUI ŞI DESPRE GLASUL CE ZICEA SĂ FUGĂ DIN CETATE ŞI DESPRE PIEIREA CELOR FRUMOASE CÎŞTIGATE MAI ÎNAINTE

Stih 1: După acestea, am văzut alt înger pogorîndu-se din cer, avînd putere mare, şi pămîntul s-a luminat de slava lui.

Aici, se arată lumina şi strălucirea Sfintelor Puteri, care biruieşte cu multă măsură lumina şi strălucirea stelelor şi frumuseţea lor.

Stihurile 2, 3: Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: „A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, şi colivie tuturor păsărilor spurcate şi urîte. Pentru că din vinul aprinderii curviei ei au băut toate neamurile.”

La fel s-a proorocit de către Isaia despre Babilon – cetatea Haldeilor, pe care au luat-o Chirus şi Perşii [în 539 înainte de Hristos, n. m.] – că se va umple de duhuri necurate şi de fiare sălbatice, pentru pustiirea ei cea desăvîrşită (Isaia 13:21, 22; 21:9). Căci fiarele şi dracii au obicei să umble prin locuri pustii după rînduiala lui Dumnezeu, Care îi izbăveşte pe oameni de bîntuiala lor, pe care o fac din pizmă. Dar în ce chip a adăpat Babilonul toate neamurile cu „vinul aprinderii curviei sale”? Pentru că a trimis daruri cetăţilor supuse lui, el fiind călcător de lege, şi puternicii cetăţii fiind vrăjmaşi adevărului şi dreptăţii.

CAPITOLUL XVII

Unul din cei şapte Îngeri i-a arătat fericitului Ioan stricarea cetaţii celei curve şi pe fiara cu şapte capete şi cu zece coarne.

Stihurile 1-3: Apoi, a venit unul din cei şapte Îngeri care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicînd: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care sălăşluieşte pe ape multe! Cu care au curvit împăraţii pămîntului, şi cei care locuiesc pe pămînt s-au îmbătat de vinul curviei ei.” Şi m-a dus, cu duhul, în pustie, şi am văzut o femeie şezînd pe o fiară roşie, plină cu nume de hulă, avînd şapte capete şi zece coarne.

Unii au înţeles că această „curvă” este Roma cea veche, care e zidită pe şapte dealuri. Iar prin cele „şapte capete ale fiarei” au înţeles şapte împăraţi mai fără de lege decît toţi, care, de la Domiţian şi pînă la Diocleţian (sec. I-IV), au prigonit Biserica. Iar noi socotim că prin această desfrînată se înţelege împărăţia pămîntească de obşte, închipuită ca un singur trup. Sau, socotim să fie oarecare cetate ce va avea stăpînire prin venirea lui Antihrist. Pentru că Roma cea veche şi-a pierdut stăpînia împărătească de multă vreme, [şi ar putea fi vorba de ea] numai dacă am socoti că iarăşi se va întoarce la ea stăpînirea cea de demult. Căci zice Apostolul: „Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, ce are stăpînire peste împăraţii pămîntului” (Apocalipsa 17:18).

„(…) şi cei care locuiesc pe pămînt s-au îmbătat de vinul curviei ei.”/ Prin cetatea cea mare înţelegem toată cetatea sau mulţimea cea mare a oamenilor care hulesc, pentru beţia sufletească, pentru desfrînare şi pentru alte îndrăzniri. Iar prin aceea că Apostolul Ioan a fost dus în pustie „cu duhul” se poate înţelege că a văzut în duh pustiirea desfrînării ce se vesteşte mai dinainte. Şi a văzut [cetatea] ca pe o femeie, pentru nebărbăţia ei cea femeiască şi pentru plecarea spre păcat. Iar şederea pe „fiara roşie” arată că se odihneşte pe fapte rele, pe diavolul, care se bucură de omorîre şi de vărsare de sînge. Prin urmare, aceea este împreună-lucrătoare cu vrăjmaşul spre hule împotriva lui Dumnezeu, de vreme ce „fiara” şi culoarea ei roşie închipuie sălbăticia şi gîndul ei de omorîre. Iar cele „şapte capete” şi cele „zece coarne” le vom arăta mai tîrziu, cînd le vom învăţa de la Înger.

CAPITOLUL XV

Şapte Îngeri vor aduce bătăi asupra oamenilor mai înainte de sfîrşit. Şi despre marea de sticlă ce a fost văzută în descoperire

Stih 1: Am văzut apoi în cer alt semn, mare şi minunat: şapte Îngeri avînd şapte pedepse – cele de pe urmă – căci cu ele s-a sfîrşit mînia lui Dumnezeu.

Prin numărul „şapte”, înţelegem că nedreptăţile ce se fac cu îndrăzneală în cele şapte zile ale veacului acestuia se vor domoli, şi se vor înfrica şi se vor înfrînge cu şapte bătăi şi prin şapte Îngeri. Iar după aceasta se arată viaţa sfinţilor ce va fi şi mărirea lor.

Stih 2: Am văzut ca o mare de cleştar, amestecată cu foc, şi pe biruitorii din ispita cu fiara, şi cu chipul fiarei şi cu numărul numelui ei stînd lîngă marea de cleştar şi avînd alăutele lui Dumnezeu.

„Marea de de cleştar, amestecată cu foc” socotim că închipuie mulţimea celor ce se mîntuiesc, şi curăţia odihnei celei viitoare şi strălucirea sfinţilor care vor străluci ca soarele cu bunătăţile cele strălucitoare ce-i vor împodobi (Matei 13:43). Iar că sticla era amestecată cu foc, se poate înţelege din ce a zis Apostolul: „Lucrul fiecăruia se va lămuri cu foc.” Iar focul nimic nu le va strica celor curaţi şi neîntinaţi, fiindcă – potrivit Psalmistului (Psalm 28:7) – el are două însuşiri: de a-i arde pe păcătoşi şi de a-i lumina pe cei drepţi, precum a înţeles marele Vasilie. Prin „foc”, se mai înţelege şi ştiinţa lui Dumnezeu şi darul de viaţă făcătorului Duh, pentru că în foc i S-a arătat Dumnezeu lui Moisi (Ieşirea 3:2) şi în chip de limbi de foc S-a pogorît Duhul Sfînt peste Apostoli (Fapte 2:3). Iar prin „alăute” arată omorîrea mădularelor [a vieţii trupeşti, păcătoase, n. m.] şi viaţa cea lăudătoare a bunătăţilor, care se slobozeşte întru unirea glasului cu arcuşul Duhului Sfînt.

Stihurile 3, 4: Şi ei cîntau cîntarea lui Moisi, robul lui Dumnezeu, şi cîntarea Mielului, zicînd: „Mari şi minunate sînt lucrurile Tale, Doamne Dumnezeule Atotţiitorule! Drepte şi adevărate sînt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Căci Tu singur eşti sfînt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale s-au făcut cunoscute.

CAPITOLUL XIII: Despre fiara cu şapte capete şi cu zece coarne

Stih 1: Şi am văzut ridicîndu-se din mare o fiară care avea zece coarne şi şapte capete, şi pe coarnele ei zece steme, şi pe capetele ei nume de hulă.

Prin „fiara” aceasta, unii înţeleg o oarecare putere mai prejos decît Satana, dar mai mare peste ceilalţi draci. Iar prin aceea ce va ieşi din pămînt după aceasta, îl înţeleg pe Antihrist. (Scolie: Iar Metodie, Ipolit şi alţii au tîlcuit că fiara aceasta va fi Antihrist, acela ce va ieşi din „marea” lumii, cea învălurită şi tulburată.)

Iar prin cele „zece coarne” împodobite cu tot atîtea steme şi prin cele „şapte capete” se înţelege unirea diavolului cu Antihristul şi cu stăpîniile pămînteşti, [unire] împărţită în vremurile de apoi în zece împărăţii. Şi în cele ce urmează împărăţia lumii acesteia este închipuită cu şapte curgeri de vremi, şi cu vreme de şapte zile măsurată şi cu şapte chipuri ale petrecerii. După împărăţia de şapte veacuri a Domnului în veacul acesta, va începe să lucreze Satana. Şi „numele de hulă” de pe capetele fiarei îi arată pe ajutoarele şi ispravnicii săi, de vreme ce aceia n-au încetat a-L huli pe Hristos dintru început şi pînă la arătarea marelui şi Creştinului Constantin, după care au fost hulitori împotriva lui Hristos Iulian [Apostatul] şi Valens. (Scolie: Prin „capetele” lui Antihrist se înţeleg toţi tiranii cei hulitori de Hristos cîţi au fost pînă la marele Constantin, şi cei ce au fost după dînsul şi vor mai veni pînă la Antihrist.)

Capitolul XII

Stih 1: Şi s-a arătat în cer semn mare: O femeie înveşmîntată cu soarele, şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.

Unii au zis că acea femeie îmbrăcată cu soarele o arată pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi înţeleg că, pînă a nu-L cunoaşte pe dumnezeiescul ei Fiu, „s-a muncit să-L nască”, adică dorea să-L nască. Iar marele Metodie socoteşte că e vorba de Sfînta Biserică, fiindcă aici nu se înţelege bine despre naşterea Stăpînului, de vreme ce Domnul nostru S-a născut cu mult înainte. (Scolie: Este bine să pomenim chiar cuvintele lui Metodie: „Femeia îmbrăcată în soare este Biserica, lumina ei fiind [Soarele-Hristos]. […] Iar că luna e de sub picioarele ei socotesc că are această înţelegere: adică Biserica s-a aşezat pe credinţa celor curăţiţi prin spălarea botezului, a celor slobozi de stricăciune, pentru că firea cea umedă din lună se trage şi se munceşte să-i nască a doua oară pe cei trupeşti spre cele duhovniceşti, şi să-i facă la chip după asemănarea lui Hristos.” Deci [Metodie] zice că nu se cade a socoti că Hristos e acel prunc ce s-a născut, fiindcă taina întrupării Cuvîntului lui Dumnezeu s-a împlinit cu mult mai înainte de descoperirea lui Ioan, iar acesta ne vorbeşte de cele de acum şi de cele viitoare […]. Prin urmare, trebuie să mărturisim că Biserica este aceea ce se chinuieşte să-i nască întru Duhul pe cei răscumpăraţi, precum zice Isaia (26:17) […] Aceasta a născut „un copil de parte bărbătească”, adică Sionul cel înţelegător, şi a fugit dinaintea şarpelui. Căci Hristos Se naşte duhovniceşte în fiecare om, şi pentru aceea Biserica simte durere pînă ce Hristos ia formă în noi, ca fiecare, împărtăşindu-se cu Hristos, să fie şi el Hristos.)

PREVENIRE

Titlul cărţii de faţă poate să nedumerească: de ce „cuvinte împotriva beţiei şi pentru buna folosire a vinului”? Întîi, fiindcă beţia este o tulburare a sufletului ce se poate întîmpla şi în lipsa vinului sau a altei băuturi ameţitoare, aşa cum va arăta Sfîntul Ioan Hrisostomul într-una din paginile de mai jos. Apoi, cartea de faţă vorbeşte nu numai despre beţie, ci în aceeaşi măsură despre rostul şi buna folosire a vinului. De aceasta va trebui să ţinem seama tot timpul citind cele ce urmează.

Ştiu că, auzind de beţie, gîndul duce numaidecît pe oricine la toate băuturile ameţitoare, de la bere şi pînă la cele mai tari rachiuri. Trebuie să spun însă de la începutul acestei culegeri din dumnezeieştile cuvinte ale Sfintei Scripturi a Vechiului şi Noului Testament şi din acelea nu mai puţin dumnezeieşti grăite de Sfinţii Părinţi de la Sfîntul Duh spre tîlcuirea Bibliei, trebuie să spun aşadar că aici vom vorbi numai despre vin, şi încă numai despre acela neprefăcut prin vreun mijloc chimic. Pricina este cît se poate de limpede: singur vinul a fost dat de Dumnezeu ca băutură întăritoare a trupului şi a sufletului. Ca să nu mai zicem că vinul a fost ales de către Hristos-Dumnezeu pentru a se schimba, în chip negrăit de tainic şi de înfricoşat, în însuşi sîngele Său, cu care ne împărtăşim la Sfînta Liturghie!

CAPITOLUL X :Despre Îngerul cel învăluit într-un nor, avînd pe cap un curcubeu, care a vestit dinainte sfîrşitul

Stih 1: Şi am văzut alt Înger puternic, pogorîndu-se din cer învăluit într-un nor; şi pe capul lui era curcubeul, iar faţa lui strălucea ca soarele şi picioarele lui erau ca stîlpii de foc.

„Norul”, „curcubeul” şi „soarele” arată lumina Sfîntului Înger, cea asemenea cu aceste stihii. Astfel, se arată firea îngerească cea cerească şi felurită întru bunătăţi, şi luminată şi ştiinţa ei. Iar „stîlpii de foc” însemnează groaza şi munca asupra celor ce săvîrşesc rele, adică asupra celor ce tîlhăresc pe pămînt şi a celor ce ucid pe mare. De aceea are piciorul cel drept peste mare, iar peste pămînt pe cel stîng, arătînd prin aceasta munca celor fără de lege.

Diavolul înşelător al neamului omenesc foloseşte nenumărate metode pentru a ne amăgi, între care două de căpetenie: cea dintîi este de a ne face să credem că el şi lucrarea lui sînt doar plăsmuiri ale minţii noastre, neavînd așadar ființă de sine (pentru aceasta, vezi tot materialismul ateu, care propovăduieşte atît lipsa lui Dumnezeu cît şi a potrivnicului Satana); pe de altă parte, tot el își propovăduiește (prin slujitorii săi) ființa şi lucrarea, dar în chip mincinos şi strîmb. Şi vedem bine că satanismul înfloreşte în formele cele mai nebuneşti şi mai dezgustătoare, smintindu-i desăvîrşit pe cei gata smintiţi prin patimile lor peste fire şi împotriva firii. Adevărata primejdie stă însă în încercarea celui rău şi viclean de a-i sminti, de va fi cu putinţă, pe cei aleşi (Matei 24:24), adică pe Creştini, pe cei care au primit, prin botez, darul cunoştinţei adevărului. Şi cum face aceasta vrăjmaşul nostru? Răspîndind - prin toate mijlocele ce-i sînt la îndemînă: cărţi, presa scrisă, televiziune, filme – otrava mincinoaselor tîlcuiri ale Bibliei, şi mai ales a cărţii Apocalipsei. Aici este marea înşelare, fiindcă cea mai desăvîrşită minciună este aceea care se sprijină pe adevăr. Iar răul cel mai rău este că noi, Ortodocşii, avem adevăratele tîlcuiri insuflate Sfinţilor Părinţi ai Bisericii de Însuşi Dumnezeu-Duhul Sfînt, dar nu ne folosim de ele, şi astfel ne facem mai necredincişi decît păgînii, care nu au primit aceste daruri minunate, şi hulim pronia dumnezeiască.

Femeia şezînd pe fiară

Precum se vede, aici avem moneda de doi euro din Grecia, înfăţişînd răpirea domnişoarei Europa de către taurul Zeus. Să ne amintim legenda, fiindcă, precum ne-a tot plictisit „tovarăşa” în clasele mici, „orice legendă are un sîmbure de adevăr”. Întîi de toate, să zicem că etimologia numelui de „Europa” nu se cunoaşte, unii zicînd că e semitică, alţii că e celtică sau grecească. Ce se ştie e că numele se află pentru întîia oară în mitologia elină, Hesiod zicînd (în veacul al VIII-lea înainte de Hristos) că Europa era ori una din cele trei mii de Oceanide, ori fiica regelui Tyrului, răpită de Zeus, această poveste fiind şi cea mai cunoscută. Aşadar, s-a întîmplat că Zeus - marele tartor al Elinilor - a văzut-o pe fată pe cînd aceasta culegea flori (sic!) şi, nestăpînit cum era de felul său, s-a aprins de dorinţă curvească pentru ea. Şi ce a făcut? S-a schimbat într-un frumos taur alb şi, luînd-o pe grumaz (ea ţinîndu-se de coarnele lui), a înotat peste mare, ducînd-o în insula Creta. Iar acolo s-au împreunat - precum ne putem închipui - şi prinţesa i-a născut pe Minos, Sarpedon şi Rhadamante.