Atât timp cât trăim pe pământ suntem într-un necontenit război duhovnicesc cu diavolii. Şi ca să ieşim biruitori din el, trebuie să-l ducem după o anumită schiţă, după un anumit plan, spune Sfântul Teofan Zăvorâtul. Am mai spus anumite lucruri despre importanţa dezvoltării gândurilor bune în viaţa noastră şi într-un alt articol. Acum vom aduce alte mărturii de la Sfinţii Părinţi, folosindu-ne şi de unele din articolul anterior, pentru a schiţa un plan de luptă duhovnicească, cât mai eficace pentru noi. Dacă vom citi Filocalia cu luare aminte şi de mai multe ori, vom găsi la Sfinţii Părinţi trei idei principale care pot face obiectul acestui plan de luptă duhovnicească: 1. Totul depinde de gândurile ce le dezvoltăm cu mintea noastră. 2. E neapărat nevoie să ne silim pe noi înşine pentru a cugeta gânduri bune în toată clipa. 3. Gândurile bune sunt cele despătimitoare, care ne ajută să luptăm cu cele opt patimi mai generale. Ele trebuie dezvoltate tot mai nuanţat, până ce ajungem să avem tot timpul o viziune de ansamblu asupra lucrurilor şi persoanelor. Şi pentru că am amintit mai sus de Filocalie, să nu se creadă că ne putem apuca de citirea ei fără a citi în prealabil alte scrieri ale Sfinţilor Părinţi, care să ne uşureze într-o oarecare măsură înţelegerea Filocaliei.

1. TOTUL DEPINDE DE GÂNDURILE CE LE DEZVOLTĂM CU MINTEA NOASTRĂ.Mulţi Sfinţi Părinţi filocalici spun că diavolul vrea să ne distrugă sufletele noastre prin gândurile rele pe care ni le insuflă neîncetat. Însă când vom ajunge datorită atenţiei la gânduri, să nu mai ignorăm pe niciunul dintre ele, vom face faţă tuturor atacurilor demonice, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Din moment ce toată realitatea se rezumă în final la gânduri (idei sau raţiuni) şi ele stau la baza întregii zidiri a lui Dumnezeu, asupra lor e necesar să avem toată atenţia minţii noastre. S-a spus în articolul anterior că, după Sfântul Marcu Ascetul, nu se pot naşte patimile fără de gânduri. Că gândurile rele nu pot fi distruse fără a desfăşura cu mintea gânduri bune, contrare lor. Şi că atât binele cât şi răul sporesc în funcţie de gândurile ce le desfăşurăm. De asemenea, s-a arătat că, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, e necesar să avem grijă să nu întrebuinţăm rău ideile sau gândurile, pentru a nu fi siliţi să întrebuinţăm rău şi lucrurile. Asta pentru că păcatul are loc mai întâi în mintea noastră....

Comandaţi revista AXA online accesând secţiunea Magazin sau la numărul de telefon 0721.09.44.47 - Ionuţ Ruse sau la e-mail:

Când Domnul a ajuns la jumătatea acestui veac, a zis: „Sfârşitul lui este plin de putoarea păcatului, de lucrurile omeneşti, care sunt toate mincinoase şi întinate: invidie, ură, minciună, hulă, duşmănie, chefuri, beţii, desfrânări, ucideri, avorturi, lăcomie, iubire de argint, ţinere de minte a răului. Dar ajunge! Îl voi curma la jumătate! Să înceteze stăpânirea păcatului!” Şi zicând aceste cuvinte pline de mânie, Domnul a dat Arhanghelului Mihail semnalul pentru judecată. Imediat, acela cu ceata lui au luat prea strălucitul şi negrăitul tron şi au plecat.

Sub acest generic, editurile Cartea Ortodoxă şi Egumeniţa ne restituie unul din cele mai importante documente ale ortodoxiei, Cugetările unei inimi smerite, text scris în secolul al XV-lea de monahul Vasile şi păstrat în Biblioteca Vaticanului, de unde a fost readus la lumină în tălmăcirea lui Ştefan Voronca.

Manuscrisul are la bază notele făcute de monah în urma discuţiei cu un bătrân ascet, vieţuitor într-una din mănăstirile din preajma Constantinopolului, adnotate la rândul lor de traducător, care ne înlesneşte astfel mai buna înţelegere. Bunăvoinţa bătrânului de vrednică pomenire de a-şi primi ucenicii în momente de cumpănă, ce prevesteau trecerea sa la Domnul, ne-a încălzit şi nouă inimile, întrucât dulceaţa şi înţelepciunea cuvintelor sale ne-au copleşit din prima clipă, cu atât mai mult cu cât acestea se constituie nu numai într-un îndrumar de viaţă duhovnicească, ci şi într-un avertisment cutremurător privitor la venirea Antihristului.

„Descoperire cerească arătată în vis. Eu, mult păcătosul Ioan din Kronstadt, scriu această descoperire cerească văzută de mine şi vă spun adevărul, tot ce-am auzit şi am văzut într-o vedenie ce mi s-a arătat într-o noapte de ianuarie, în 1901.

Mă înfior de cele văzute, când mă gândesc ce va fi cu lumea cea păcătoasă. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neaşteptate, pentru ticăloşia noastră. Scriu şi-mi tremură mâinile, şi lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, dă-mi tărie şi putere, dă-mi adevărul Tău şi voinţa Ta de la început până la sfârşit, ca să descriu tot ce-am văzut!

DOCUMENT DOMNESC

Descoperit de Paul de Alep într-un sipet al lui Duma Negru despre vremurile din urmă ale Moldovei, de la Mitropolitul Varlaam.

– După plecarea mitropoliţilor fanarioţi vor urma oameni nevrednici la scaunul Moldovei, care vor încerca să vândă dreapta credinţă.

– Amestecurile de credinţă drept-măritoare, cu cele papistăşeşti şi păgâneşti nu vor mai fi o urâciune şi o urgie în faţa lui Dumnezeu.

– Oamenii se vor vinde între ei, vor fi tăieri de sabie între fraţi pentru putere şi ranguri pământeşti.

– Moldova va fi ruptă şi împărţită după bunul gust al puterii de la Răsărit, prin sfaturi mârşave şi ticăloase.

Vă invit să citiţi cu atenţie şi răbdare un excelent material despre vremurile din urmă, despre faptul că a te retrage la sat nu reprezintă o soluţie, despre necesitatea ruperii de SISTEM, despre etapele prin care s-a pregătit şi se pregăteşte venirea Antihristului, despre semnul fiarei, despre sistemul financiar bancar ca unealtă, despre nesupunerea în faţa puterii de orice fel, ce se dovedeşte a face voia Diavolului.

Sfinţia voastră, se vorbeşte în ultimul timp, mai ales în mediul universitar teologic, despre „despărţirea unicei Biserici a lui Hristos în Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, despre Biserica Răsăriteană, despre Biserica Apuseană, despre marea Biserică soră a Apusului, despre istoria a trei confesiuni: catolici, ortodocşi, protestanţi; despre faptul că prin Marea Schismă şi apoi prin ruptura din sec. XVI creştinismul şi-a pierdut unitatea; despre cămaşa sfîşiată a lui Hristos; despre cei doi plămîni ai Europei, adică Biserica Apuseană (catolică, protestanţi) şi Biserica Răsăriteană (ortodoxă); despre cele trei dimensiuni ale Creştinătăţii: Bisericile orientale, adică ortodoxe, Bisericile occidentale, adică Biserica Romano-Catolică şi Protestantismul, adică Bisericile Evanghelică, Luterană, Anglicană etc.” şi altele asemenea. Acestea sunt luate chiar din teologi ortodocşi, cum s-ar zice. Întrebarea pe care v-o punem Sfinţiei voastre este următoarea: este Biserica Mântuitorului Hristos în momentul de faţă, sau a fost vreodată împărţită în mai multe Biserici, unele mai mari, altele mai mici, unele cu har mai puţin, altele cu har mai mult, sau divizată?

Părintele arhimandrit Arsenie: Este şi inutil să mai discutăm chestia asta, că nu putea să fie împărţită Biserica, pentru că Hristos a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, adică: nu e Cale nu e mergere, nu e Adevăr nu-i cunoştere, şi dacă nu-i Viaţă nu-i vieţuire; şi nu poate să fie alt Adevăr decît numai Hristos, nu poate să fie împărţit acest Adevăr.

Sfinţia voastră, revenirea la Biserica Ortodoxă, în timp, s-a făcut prin Botez, prin Mirungere sau prin Pocăinţă - în funcţie de greşeli şi de timpul despărţirii. Întrebarea este următoarea: revenirea la Biserică are un caracter sfinţitor, adică nu prin învăţături, că şi-au dat seama de greşeli sau învăţături teologice? 

Părintele arhimandrit Arsenie: Revenirea la Biserică nu se poate face decît cu lepădarea de învăţătura papistă; catolicii trebuie să se primească la Biserică după cum scrie în însemnările din Molitfelnicele autentice (a se vedea Molitvelnicul bogat tipărit la Mănăstirea Neamţu, la anul 1843), după cum arată atîţia Părinţi (amintim pe Sfîntul Paisie de la Neamţ, pe Sfîntul Nicodim Aghioritul), şi după cum bine scrie şi în Pidalion (a se vedea însemnările şi subînsemnările la canonul 46 Apostolic, în Pidalionul tipărit la Mănăstirea Neamţu, la anul 1844), lucru valabil şi pentru protestanţi, neoprotestanţi, anglicani sau alţii.

Sfinţia voastră, o practică recomandată de mişcările ecumenice, dar şi de unii ortodocşi, constituie rugăciunile împreună cu eterodocşii. Şi merg ortodocşi la catolici, la protestanţi, la necalcedonieni (diverse ramuri de monofiziţi), vin protestanţii la catolici etc.; se roagă împreună, cîntă, predică etc. Sunt nişte practici normale?

Părintele arhimandrit Arsenie: Astea-s anormale; este mai mult o demonstraţie, un vizibil interes al lor, o dorinţă de a pune piciorul spre o împăcare, spre o cedare a noastră, de a intra încet-încet într-un fel de împăcăciune.

Deci e o greşeală.

Părintele arhimandrit Arsenie: E o greşeală că... pierdem vremea.

Sfinţia voastră, ce raţiune, ce logică au avut Sfinţii Părinţi cînd au spus să nu ne rugăm cu cei care sunt despărţiţi de Biserică, cu schismaticii şi cu ereticii? 

Părintele arhimandrit Arsenie: Logica este să nu te rogi cu ei pentru că au alt punct de vedere al Adevărului, pentru că nu sunt în Adevăr, în adevărul de credinţă. Noi ne rugăm în Adevăr, în practica Adevărului, aşa cum ne-a fost lăsat, cum s-a fixat de către Biserică.

Mă rog la Hristos aşa cum m-a învăţat El, aşa cum nu se poate altfel; mă rog la Dumnezeu aşa cum mă mîntuiesc, nu cum nu mă mîntuiesc; nu fac combinaţii.

Pentru ca Adevărul să se stabilească a fost nevoie de multă jertfă, a costat enorm.

Sfinţia voastră, este un cuvînt, spune Mîntuitorul „în Casa Tatălui, Meu multe lăcaşuri sunt”.

Părintele arhimandrit Arsenie: Asta nu în ce priveşte Adevărul, ci în ce priveşte trăirea Adevărului, este acest pasaj.

Este o părere, pe care o exprimă chiar unii dintre teologii ortodocşi, cum că ar fi vorba de un locaş mai mic pentru protestanţi, un locaş pentru catolici etc.

Părintele arhimandrit Arsenie: Aceste locaşuri sunt consi­derate după gradul de trăire, de împlinire privind Adevărul; asta este, nu altceva pentru că, dacă sunt mai multe locaşuri, îşi fac loc şi adventiştii, de ce nu? Dar îşi fac loc, dacă vrei aşa, chiar şi turcii şi îşi fac loc toate religiile pentru că sunt locaşuri multe acolo; nu? 

Dacă-i mîntuie Mîntuitorul.

Părintele arhimandrit Arsenie: Mîntuitorul doreşte să se mîntuie toată lumea, dar El a spus cum se mîntuie; şi cine nu va respecta, a spus că nu se va mîntui -gata; spune Mîntuitorul: „cine n-adună cu Mine risipeşte”.